Souad... atunci când iubirea înseamnă moarte | Sweet Aura
a little more about me..., superfoods, healthy lifestyle
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on skype

Souad… atunci când iubirea înseamnă moarte

În cele trei decenii de viaţă şi mai ales în cei 3 ani de facultate de Istorie, credeam că le-am auzit şi citit pe toate (războaie, foamete, deportări, metode antice de pedepsire cu ceaun încins şi şoareci pe burtă etc). Asta până să citesc cartea “Arsă de vie – Souad”. Atunci am înțeles că sentimentul care pe noi ne înalță și ne unește, în alte colțuri de lume – iubirea înseamnă moarte!

Citeam la birou, în maşină, la semafoare, sau când aşteptam rândul la medic. Pe mine, care sunt un soi de feministă şi care cred că femeia este superioară bărbaţilor (sunt multe argumente, dar am să dau aici doar un singur fapt: EA naşte, bărbaţii nu), mă tulburau detaliile în care Souad povestea că orice animal este mai bine tratat decât o femeie în satul ei din Cisiordani. Că în momentul în care sunt deja 3 fete în familie care să se ocupe de animale, de câmp şi de treburile casnice, restul care se năşteau erau pur şi simplu sufocate de mamă. 

Deci, era o nenorocire să te naşti femeie.

 

În schimb, băieţii erau trataţi ca nişte regi, erau singurii care mergeau la şcoală etc. “… o fată trebuie să meargă repede, cu capul aplecat, privind în pământ, ca şi cum şi-ar număra paşii. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a stânga drumului, pentru că dacă ochiul ei l-ar întâlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o sharmuta.” Respectiv, să iubeşti era o crimă. În comunitatea lor, dragostea nu exista decât după căsătorie, iar dacă nu respecţi această lege, atunci iubirea înseamnă moarte. 

Da, Souad (care avea 17 ani) s-a îndrăgostit de Faiez. Nu se puteau căsători pentru că trebuia să-şi aştepte sora mai mare să se mărite prima, conform tradiţiei. De teamă să nu-l piardă pe Faiez, Souad cade pradă avansurilor sale. Ea rămâne însărcinată, iar el… dispare. Imediat ce află despre acest lucru, familia ia decizia: Souad trebuie să moară! pentru că îşi dezonorează familia şi va râde tot satul de ei! 

Souad este arsă de vie!

 

Nu părinţii sunt cei care fac gestul. Îl pun pe cumnatul ei s-o ucidă. Într-o zi premeditată, când nimeni nu era acasă, acesta vine şi toarnă benzină peste ea şi îi dă foc! Ca să înţelegeţi culmea dobitocismului: în ochii tuturor, acest om (care de fapt nu e decât un asasin) este un erou, pentru că fapta lui se numeşte crimă în numele onoarei! 

Ca printr-un miracol, Soaud este salvată de Jacqueline de la Fundaţia Surgir. Este adusă în Europa, împreună cu băieţelul ei, Marouan, născut prematur. Trece prin numeroase operaţii. Într-un final îşi reinventează viaţa. Se căsătoreşte, are două fiice (cărora mai târziu le face cunoştinţă şi cu Marouan) şi decide să vorbească despre povestea ei de viaţă…

Dacă încă nu aţi făcut-o, vă îndemn să citiţi această carte… E adevărat, te şochează şi îţi zguduie din temelii existenţa, dar în acelaşi timp te face să percepi altfel anumite lucruri, oameni, stări… și veți înțelege de ce iubirea înseamnă moarte și nu fericire…

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on twitter
Share on vk
Share on odnoklassniki
Share on google
Share on skype
Share on telegram
Share on linkedin
Share on email
Share on pinterest

Mai Multe Articole

Aura

27 de pași…

Cartea asta mi-a marcat vara 2018… Atunci când credeam că mi s-a consumat toată “motorina” şi sunt aproape să rămân abandonată pe marginea drumului, asemeni unei maşini, am îmbrăţişat cei “27 de paşi…” şi am stat aşa până am ajuns la ultima pagină.

Citește mai mult »

Creează-ți un Site Web sau Începe un Blog Personal!

Lăsați o cerere

Completați formularul și revin cu o ofertă individuală!

Background vector created by pikisuperstar - www.freepik.com

Stai un pic,

Ai reușit să citești și ultima postare?